SANT'ANDRIA
| Lundi 1 Février 2016

SANT'ANDRIA
         U 30 di nuvembri, l'usu corsu hè di fà u giru di u paesi pà raccoglia u più robba pussibuli. Si pichjà à a porta è si dici una pricantula. À quandu detta quissa, u patronu di casa apri pà dà ciò ch'eddu voli à a ghjenti: prima erani "fichi è noci", oghji sò dinò biscuttini, cicculati, mandarini,... è ancu soldi!
 
         À chì hà datu hè ringraziatu, à chì ùn hà datu nunda hè ghjastimatu.
Dopu, tutti s'accogliani da sparta è magnà a robba.
 
         St'usu di sicuru veni da tempi beddi landani. Stant'andria era l'apostulu
chì dumandò à Ghjesù di dà da magnà à i famiti accolti, è Cristu multiplicò tandu pani è pesci.
         A fini di nuvembri currispondi à a quaresima nanzu à Natali (listessu pà carnavali, nanzu à Pasqua) in a rilighjoni catolica. Currispondi dinò à a fini di i racolti, quandi a ghjenti alloca a robba pà l'inguernu. Si tratta di sfucà si è di sazià si, in privisioni di parechji sittimani di dieta. In certi lochi si mascareghja omu o si mustafaneghja.
         A pricantula si dici à voci nasitoghja da ùn essa cunnisciutu. In i tempi, quiddu ghjornu i povari pudiani fà a limosina senza vergogna, è l'asgiati davani una parti di a robba allucata: era l'uccasioni di mustrà aiutu è spartu.
 
         Hè sempri una festa chì raprisenta l'aiutu è u spartu...

Lundi 30 novembre 2015
SANT'ANDRIA
A Sant'Andria est une fête très ancienne. C'est une coutume corse mais pas seulement corse, elle se fête aussi en Sardaigne, en Sicile, dans des régions d'italie...
 
Autrefois on vivait à l'allure des saisons, des travaux des champs et de la maison. Il y avait des dates importantes, comme la Sant'andria, qui rythmaient l'année. Le 11 novembre on fêtait a San Martinu, qui représentait la fin des récoltes, le passage de l'automne à l'hiver. Chaque famille rangeait ses récoltes pour l'hiver et mettait de côté une part réservée aux plus pauvres du village.
 
Ainsi, le 30 novembre, les plus démunis se déguisaient et faisaient le tour du village en tapant aux portes  pour  demander de quoi manger, pour pouvoir passer l'hiver. Dans la formule récitée, une sorte de prière, a pricantula, on demande donc à boire et à manger.
 
Petit à petit, avec la transformation de la société,  cette tradition est devenue un jeu.  Les enfants et les jeunes gens se réunissent et la petite bande joyeuse va frapper aux portes au son de clochettes, en chantant a pricantula.
Pour respecter la coutume, le maître de maison ouvre vite et offre des biscuits, gâteaux, canistrelli,...
On remercie en disant des vœux pour le maître de maison généreux, ou bien on jette un sort à celui qui ne donne rien...
 
Cette fête représente toujours le partage, puisqu'à la fin de la tournée, tout est mis en commun pour partager un goûter tous ensemble, avec de la musique et des chants.
 

Sant'Andria in iscola !
Luni u 30 di Nuvembri, avemi fistighjatu a Sant’Andria in iscola. Erami tutti travistuti in vechji Corsi.
Prima, semi andati inde l’altri scoli di CP pà parlà di issa festa di a spartera. Avemi dittu a pricantula :

Apriti, apriti à SantAndria
Chì veni da longa via
Thà i pedi cunghjilati
È tha bisognu di riscaldassi
Dun bon bussò
È di calchì bombò.

Ci ani datu canistrelli, clementini, frutti secchi…
Dopu, avemi spartutu u visparinu in a corti.
Ci semi campi !

È uni pochi di ritratti di issa bedda ghjurnata :


Version : iPhone / Web